Best 37 quotes in «romanian quotes» category

Aș fi în stare să mă târăsc pe cioburi de sticlă pentru zâmbetul tău.

Ameţeală. Ameţeala e senzaţia cea mai chinuitoare. Nici o durere nu-i atât de cumplită. Ameţeala. Lumea se învârte, se desface, te desfaci şi tu, eşti rupt în bucăţi.

Atunci am înțeles că nimic nu durează în suflet, că cea mai verificată încredere poate fi anulată de un singur gest, că cele mai sincere posesiuni nu dovedesc niciodată nimic, căci și sinceritatea poate fi repetată, cu altul, cu alții, că, în sfârșit, totul se uită sau se poate uita.

A crea inseamna a trai atat visul cat si viata.

Bătrâneţea e o boală specială cumva, care trebuie lăsată să se vindece de la sine.

Când te pregătești mult timp pentru o călătorie cred că nutrești gândul intim că nu se va realiza.

Bine spunea cine spunea că iadul şi raiul sunt aici. Degeaba ne-am uita după ele în cer. Iad cât cuprinde şi o fantă îngustă prin care ţi se pare că întrevezi raiul.

Cand te vorbesc altii de rau, traieste frumos, ca nimeni sa nu-i creada!

Asadar, in momentul in care un om face primul pas dilatand acea unitate imaginara a eului sau pana la o dualitate, omul acesta devine aproape un geniu, sau cel putin este o exceptie rara si interesanta. In realitate insa, nici un eu, nici chiar cel mai naiv, nu este unitar, ci este un univers de o diversitate extraordinara, o mica bolta cereasca presarata cu stele, un haos de forma, de trepte si stari, de apucaturi mostenite si de posibilitati.

Dacă nu-i vezi lacrimile unui om, nu înseamnă că el nu plânge pe ascuns în sufletul lui.

Decît o casă goală, mai bine una plină de duşmani!

Cea mai dificilă formă de reinventare este să reuşeşti să te transformi în tine însăţi.

Ce este existenţa dacă e plină de amărăciune şi dispreţ? Ce este moartea dacă vine pe un chip senin şi nu întunecă privirea în care încă mai licăreşte speranţă? Citise undeva, sau mai degrabă visase, că nu prea îi plăcea să citească, că „moartea nu va umbri niciodată privirea vie şi inima înflăcărată”.

Colega ei îşi făcuse un titlu de glorie din sângele rece şi avea o rezervă aparent inepuizabilă de poveşti pentru cei uşor impresionabili. Cea mai de succes istorie, care punea întotdeauna pe gânduri debutanţii în meseria lor păcătoasă, privea un accident feroviar. Fuseseră atunci vreo cinci morţi în maşina transformată de locomotiva unui accelerat într-o învălmăşeală de fiare, iar Corina se lăuda oricui vroia să o asculte cum a obţinut un instantaneu şocant. Am adunat câteva bucăţele de creier împrăştiate şi le-am pus alături, chiar pe linia ferată. A ieşit o poză beton!

Este teama celor care au furat sau au realizat o fărădelege, cea care îi ţine atenţi şi paranoici în faţa posibilităţii ca cineva să-i fure ceva de preţ.

Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.

Dumnezeu nu ii alege pe cei desavarsiti, ci ii desavarseste pe cei alesi!

E drept că așa frumoase nopți, două n-am văzut la fel, eu care știu a prețui noaptea ca nimeni altul și care am iubit-o cum nu se poate iubi ziua, cu nesaț și cu patimă. Sufletul meu sălbatic, care de obicei pare a ațipi zgribulit de o nemulțumire nedeslușită, nu începe a trăi pe deplin decât o dată cu stingerea celor din urmă văpăi ale amurgului; pe măsură ce se așterne vălul serii, renasc, mă simt mai eu, mai al meu.

În a patra zi, Monstrul Plictiseală a prins din zbor o foaie dintr-o revistă motivațională adusă de un uragan de pe Pământ. (Erau din ce în ce mai dese uraganele pe Pământ, oamenii ăia chiar nu se plictiseau deloc). Așa a aflat că toate soluțiile la probleme sunt deja în interiorul lui. S-a retras în sine, într-o stare de meditație profundă. În a cincea zi – zi de transă. În a șasea zi – idem ziua cinci. În a șaptea zi, a ieșit din starea de meditație mai plictisit decât intrase. Soluțiile or fi fost în interior, dar nu în interiorul lui. Și atunci i-a venit IDEEA. Ce-ar fi să caute în interiorul altora? Să scotocească adânc, să-i gâdile, să-i locuiască, să-i transforme în marionetele lui personale. Planul era măreț și tocmai din acest motiv avea nevoie de cineva mic pentru a începe marea schimbare. Scria tot acolo, pe foaia din revistă, negru pe alb, că marile schimbări încep cu pași mici.... Deci, cine avea cel mai mic pas de pe Pământ?

Întodeauna îi rănim pe cei pe care îi iubim.

Împărăţia UităTot nu mai văzuse soarele de secole. Cerul părea să fie permanent acoperit de o perdea neagră de nori, ca un cavou deja scufundat în noaptea morţii. Singura diferenţă dintre noapte şi zi era că norii deveneau gri şi întunericul se mai dilua, semn că undeva în spatele lor soarele încă mai răsărea.

Înăuntru, după geamurile gri de mizeria umedă formată din frunze moarte şi alte reziduuri vegetale, cu greu se putea vedea încăperea mică, luminată de lumânări, unde trăia aşa numitul Vrăjitor Nebun. De ce oare i se spunea Vrăjitorul cel Nebun?

Întotdeauna e loc pentru mai rău şi tocmai de aceea nu trebuie să ne pierdem nădejdea.

Mi-ai otrăvit sângele şi nu mai pot trăi fără otrava ta.

În vis se făcu întuneric până când Godrick se trezi într-o încăpere uriaşă construită numai din aceste suprafeţe îngheţate. Tavanul era atât de sus încât părea invizibil pentru el, iar el făcând mai mulţi paşi prin încăpere realiză că aceasta nu avea uşi şi că trecând dintr-o încăpere în alta, interminabile, ajunsese la concluzia că acesta trebuie să fie un castel uriaş de gheaţă. I se făcu dor de căldura unui şemineu, de îmbrăţişarea lui Mami şi de chipul tatălui său. Iar pe măsură ce mângâia oglinzile de gheaţă simţi căldura unui foc, apoi văzu şemineul plin de lemne şi flăcările roşii care jucau în toate direcţiile. Încălzindu-şi mâinile la foc se afla tatăl lui care privea fix şi îngândurat în oglinda lui de gheaţă. Poate că era chiar trist. Godrick atinse oglinda şi astfel parcă reuşise să atingă creştetul tatălui care tresări, dar cum nu-l vedea căzu iar pe gânduri. Lângă bătrân stătea Mami, cosând la o cămaşă veche, îngălbenită. Din privirea plecată îi cobora o lacrimă. Godrick atinse din nou oglinda şi atinse obrazul lui Mami ocolo unde aluneca lăcrima şi simţi udătura lăsată pe degetele lui. Inima lui Godrick se întristă că acesta era doar un vis şi depărtând braţele îmbrăţişă oglinda care conţinea imaginea aceia caldă de acasă.

M-am născut pierdut li nu-mi place să fiu găsit.

Or, cine isi cunoaste clipa de fata, pana nu devine trecut? Sensul ei total ne apare mai tarziu, asa cum mergand pe un drum necunoscut, desi avem iluzia ca il cunoastem cu fiecare pas pe care il facem, abia uitandu-ne in urma ne dam seama cat de drept sau de sinuos a fost...

- Nu te teme, fiule. Nu este nimic mai periculos acolo decât este aici. Dacă sfârşitul tău te aşteaptă cumva la una dintre cotituri, află că acelaşi sfârşit te pândeşte şi aici. Nu este chip să evadăm din această cuşcă pe care singuri ne-am construit-o împrejur. Dar am încredere că soarta ta nu va fi să sfârşeşti repede, ci să aduci cu tine o altă viaţă pentru aceşti nenorociţi care trăiesc în întuneric.

Rece ca aştrii râdem etern în înalt

Sa nu faci nimic e tare greu. Nu stii cand ai terminat.

Nimic nu îngrădeşte mai rău decât conştiinţa că trebuie să lucrezi împotriva naturii tale. Bună sau rea, decizia trebuie să-i aparţină inimii, pentru că aceasta pulsează viaţa în tine şi răzbunarea ei va fi cruntă împotriva celui care nu o ascultă.

So you speak French?" Isabelle sighed. "I wish I spoke another language. But Hodge never thought we needed to learn anything but ancient Greek and Latin, and nobody speaks those." "I also speak Russian and Italian. And some Romanian," Sebastian said with a modest smile. "I could teach you some phrases-" "Romanian? That's impressive," said Jace. "Not many people speak it." "Do you?" Sebastian asked with interest. "Not really," Jace said with a smile so disarming Simon knew he was lying. "My Romanian is pretty much limited to useful phrases like, 'Are these snakes poisonous?' and 'But you look much too young to be a police officer.

Stă în legea Universului şi în vastitatea lui ca odată cu apariţia unei Mari Forţe să se nască o alta care să o poată echilibra.

The country is dying cause of an lack of men, not a lack of programms.

Să scrii un roman e o luptă corp la corp cu crivăţul arctic, cu taifunul, cu furtunile de nisip din Sahara.

Why do I need TV when I have forty-eight apartment windows to watch across the vacant lot, and a sliver of Lake Erie? I've seen history out this window. So much. I was four when we moved here in 1919. The fruit-sellers' carts and coal wagons were pulled down the street by horses back then. I used to stand just here and watch the coal brought up by the handsome lad from Groza, the village my parents were born in. Gibb Street was mainly Rumanians back then. It was "Adio" - "Good-bye"- in all the shops when you left. Then the Rumanians started leaving. They weren't the first, or the last. This has always been a working-class neighborhood. It's like a cheap hotel - you stay until you've got enough money to leave.

Vine momentul când înţelegi că plângi la mormânt străin, ceea ce nu s-ar cuveni totuşi să te tulbure sau revolte. Un mormânt la care să plângi oricum îţi trebuie, indiferent că în el e o rudă, un străin, un prieten sau un duşman. Poate-i mai bine chiar pentru sufletul tău ca-n acel mormânt să fie un străin sau un duşman.